E cunoscut deja faptul ca de la o vreme a revenit moda anilor ’20, ’40 si ’60 atat in stilul vestimentar, cat si in ceea ce priveste coafurile. Totodata, in curand incepe din nou sezonul nuntilor si de aceea avem cateva sugestii de coafuri de mireasa retro. Daca te atrage stilul vremurilor trecute, vei fi mireasa in curand si nu te-ai decis cum sa iti aranjezi parul in ziua nuntii, poti alege dintre coafurile de mireasa retro pe care le vom prezenta mai jos.
Melcisori in par
Aceasta coafura de mireasa retro era in trendul anilor ’40 la Hollywood si reprezinta alternativa mai eleganta a cocului clasic.
Se spala parul, se usuca folosind o perie si se face carare intr-o parte sau pe mijloc, in functie de preferinta, insa fara a-i da parului volum. Si pe o parte, si pe cealalta se ruleaza parul in forma de melcisori, formati din bucle mari sau mici realizate cu ajutorul periei, si se prind cu agrafe care sa nu se vada. Se repeta acelasi lucru pana in partea din spate, iar apoi coditele parului ramas se strang intr-un coc lejer. Pentru fixare, poti pulveriza coafura cu spray fixativ, dupa care foloseste ace de par, coronita, flori sau un voal ca accesoriu final pentru coafura ta de mireasa.
Bob scurt in valuri
Aceasta coafura inspira gingasie, naturalete si eleganta, totodata. Daca doresti sa optezi pentru aceasta coafura de mireasa retro in ziua nuntii tale, e foarte usor de realizat. Tot ce trebuie sa faci e sa aplici fixativ pe parul uscat si sa iti formezi in par valuri folosind bigudiuri speciale. Cand parul e gata, aranjeaza buclele cu degetele doar daca este nevoie. La sfarsit, pulverizeaza pe intreaga coafura un spray pentru stralucire.
Accesorizeaza cu un voal cu marginile brodate, pentru un plus de aer vintage.
Coc tapat
Aceasta coafura de mireasa retro se poarta mult, chiar si in randul celebritatilor la ocazii speciale. Este si simpla, dar si eleganta in acelasi timp.
Se imparte parul in doua, facand carare pe varful capului, de la o ureche la alta, iar apoi fiecare parte se tapeaza. Se pulverizeaza cu fixativ, partea de jos se prinde intr-un coc, iar apoi se prinde si partea de sus, conferind parului volum, un aspect umflat. Daca ai breton, il poti coafa intr-o parte si il poti prinde cu un ac sau il poti lasa liber.
Se accesorizeaza cel mai frumos cu o coronita…