Fiecare femeie a visat încă de când era o copilă la acest moment deosebit de important precum e cel al căsătoriei. Majoritatea își doresc să facă acest pas o singură dată în viață, de aceea pregătirea nunții trebuie făcută pas cu pas, de la cele mai mici detalii.
Pentru a se simți bine în pielea sa atunci când se căsătorește, viitoarea soție trebuie să analizeze bine fiecare pas, mai ales când vine vorba de aspectul său.
În acest articol veți descoperi noile tendințe de coafuri pentru mirese pentru anul 2025.
Ai de ales între:
Naturalețe și simplitate
Pentru a fi cât mai simplă e nevoie doar de un păr ușor ondulat de care să fie atașat voalul. Dacă aveți trăsături frumoase și credeți că v-ați simți bine în pielea dumneavoastră așa, atunci puteți opta pentru naturalețe.
Părul ondulat precum cel din anii ’40
Stilul vintage a devenit din ce în ce mai abordat în zilele noastre de către viitoarele soții. Aceste coafuri creează o imagine unică și plină de farmec. Se folosesc de obicei câteva agrafe strălucitoare prinse în părți sau în jurul capului pentru a crea o notă glamorous.
Nodurile și cosițele boeme
Dacă stilul tău este boho-chic, atunci poți apela în continuare la acest stil. Acum numeroase coafuri sunt compuse doar din cosițe simple și noduri boeme, tot pentru simplitatea de care dau dovadă.
Flori în accesorii
Ce poate fi mai frumos decât alegerea unei coafuri pe care să o accesorizeze cu flori naturale?! Bujorii, orhideele și levănțica sunt cele mai folosite. Florile naturale pot fi folosite ca bentițe sau diademe. Le poți folosi atunci când părul îți este ondulat și lăsat liber pe spate (acest model ar avea un impact mai mare) sau poți folosi florile în formarea cocurilor sau a altor modele. Coronițele de flori dau o notă de delicatețe și prospețime. Aceste flori pot fi asortate cu buchetul miresei.
Cosițele franțuzești
Acestea fac parte tot din categoria coafurilor clasice, perfecte pentru miresele romantice. Pe lângă cosițe mai puteți folosi și accesorii precum diademe sau cele care sunt compuse din flori.
Cocul voluminos
Această coafură este tipul anilor 1900. Pentru a îl face voluminos e nevoie să pară a fi unul neglijent. Decorarea cu o diademă e ideală pentru a fi cât mai rafinată.
Cocul neted
Pentru o notă clasică și elegantă, plină de rafinament și feminitate, vă indicăm să optați pentru cocul neted. Acesta este perfect pentru miresele care au părul lung și nu doresc să îi acorde prea multă atenție în acea zi, nu e necesară observarea buclelor, dacă încă se mai pot observa sau dacă bentița de flori a început să se usuce deja.
Coada lejeră
Acest tip este tot unul în genul boem, în care firele de păr subțiri sunt lăsate să cadă ușor sau sunt trase la spate și fixate în vârful capului. Aceasta este ideală pentru rochiile de mireasă clasice.
Diademele în jurul capului
Acestea sunt perfecte pentru miresele ce vor să fie în centrul atenției și sunt îndrăznețe…
Cele care prezintă strasuri sunt de domeniul trecutului, există multe alte modele nou apărute care vă vor face să fiți cea mai frumoasă în acea zi specială!