De ce să ne angajăm un organizator de nunți și cât costă - Mireasa Perfecta.ro

De ce să ne angajăm un organizator de nunți și cât costă

0 Comentarii

Chiar dacă la prima vedere ai spune că nu este foarte greu să organizezi o nuntă de la A  la Z, ei bine acest lucru nu este tocmai la „degetul mic” pentru oricare dintre noi.

Sunt unele aspecte la care nici măcar nu te-ai fi gândit vreodată că ar trebui să le ai în vedere și poți oricând să cedezi psihic, în special dacă ești una dintre acele mirese care vor ca totul să iasă ca la carte.

Iată care ar fi câteva dintre motivele întemeiate pentru care ar trebui să apelezi la ajutorul unui profesionist.

Vei avea mai mult timp pentru a te pregăti

Chiar dacă va trebui să te mai sfătuiești din când în când cu organizatorii, timpul pe care-l vei putea aloca pregătirii tale va fi mult mai îndelungat. Vei putea sta liniștită la salon fără să te preocupi de tot ce ține de sală și aranjamente.

Veți avea parte de nopți liniștite

Cu siguranță nu va trebui să te tot preocupi de ceea ce ar mai trebui adus în plus sau ce anume lipsește cu desăvârșire. Aceste responsabilități vor reveni organizatorului, iar tu vei putea să te odihnești așa cum trebuie pentru a putea fi în cea mai bună formă, la fel și viitorul tău soț.

Nu ești tu cea experimentată în domeniu

Dacă meseria ta nu este una din domeniu, atunci mai mult ca sigur nu știi ce anume implică o organizare. Doar un specialist va cunoaște toate detaliile și cum anume trebuie să procedeze pentru a se asigura că totul va fi finalizat în timp.

Să nu crezi că dacă ai reușit să organizezi o zi de naștere pentru cineva drag vei putea să faci față și unui astfel de eveniment. Nu poți compara un grup de 15 persoane cu unul de 300!

Organizatorul este pregătit pentru orice situație neprevăzută

Mulțumită experienței sale, un organizator bun știe că trebuie să aibă mereu un „plan B” la care să poată apela atunci când lucrurile deviază puțin de la planul inițial. Acesta este capabil să-și mențină mult mai bine calmul și răbdarea comparativ cu o  viitoare mireasă care se va panica și atunci când nu-i stă voalul așa cum ar trebui.

Este familiarizat cu nunțile tematice

Dacă îți vei dori să ai parte de o nuntă în stil vintage, spre exemplu, cu siguranță va trebui să stai mult ca să te documentezi și să știi de ce anume ai avea nevoie pentru a organiza o astfel de nuntă.

În schimb, un organizator cu siguranță deține cunoștințele necesare și poate avea chiar și un portofoliu care să surprindă un astfel de stil, pe lângă multe altele. Chiar ar fi indicat să apelezi la un organizator care să îți poată prezenta alte „lucrări” făcute, asta dacă nu ai mai avut ocazia să le întâlnești în realitate.

Vei avea timp să te bucuri de eveniment

Acesta este probabil cel mai important aspect de care ar trebui să ții cont. Dacă totul este făcut ca la carte, vei avea timp să dansezi și să te distrezi întreaga seară, fără a avea mintea mereu în altă parte.

În ceea ce privește costurile, acestea pot începe undeva de la pragul de 350-400 de euro, iar limita superioară poate fi una destul de mare, undeva la 30.000 de euro, dar totul depinde de alegerile pe care le vei face…

Indiferent de cât va trebui să cheltuiți, nu uitați că este cel mai important eveniment din viața voastră și chiar dacă vrei ca invitații tăi să se simtă bine, nu trebuie să uiți de tine și de partenerul tău!



Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.