Cu siguranță ați auzit vorbindu-se de acest lucru, și anume că dacă tu și viitorul tău soț nu ați avut parte de Cununia Civilă, este posibil ca preotul să refuze să oficieze Cununia Religioasă. Însă, oare care este motivul adevărat și de ce nu ar fi posibil acest lucru?
Multe cupluri spun că nu au nevoie de „hârtii” pentru a putea forma o familie și că relația lor nu stă în acestea, iubirea este suficientă și este singura dovadă de care au nevoie pentru a putea fi împreună.
Ei bine, ar fi cazul ca acele cupluri care doresc să fie unite doar în fața lui Dumnezeu să se gândească foarte bine la faptul că atât Biserica, precum și instituțiile Statului joacă ambele un rol foarte important în ceea ce privește acest act al căsătoriei, având fiecare în parte un regim specific de funcționare.
Se pare că există mai multe articole în Constituție care susțin ideea că acest lucru nu este posibil. Căsătoria Religioasă poate fi celebrată numai după ce a fost făcută cea Civilă. În zilele noastre, aceste mențiuni specifică oricum faptul că „Sunt valabile numai actele Stării Civile care a fost încheiate de către organele Statului”.
Chiar și regulamentele de procedură și judecată ale Bisericii Ortodoxe Române susțin faptul că „acele instituții religioase care vor săvârși taina Sfântă a Căsătoriei fără ca înainte să fie făcută Cununia Civilă for fi sancționate”.
Sunt multe la număr aceste cazuri în care o Cununie Religioasă a fost refuzată a fi făcută tocmai din cauza că partenerii nu au avut un Certificat de Căsătorie. Acest document este primul cerut de către preot înainte de a iniția Cununia Religioasă, fără el mai mult ca sigur nu veți reuși să fiți uniți în fața Domnului.
Chiar dacă ai crede că acest lucru este absurd, deoarece o Cununie Religioasă implică doar anumite promisiuni și jurăminte făcute în fața preotului, se pare că totuși ai nevoie de un document, care în acest caz este Certificatul de Căsătorie, care să dovedească faptul că sunteți „curați” din punct de vedere legal.
Se pare că sunt totuși Biserici care acceptă să facă o slujbă însă doar dacă vine vorba de Logodnă și nu de Cununie Religioasă. Aceste două lucruri sunt total diferite, Logodna constând doar într-o promisiune la care trebuie să fie deja ales un cuplu de nași care să fie martorii acesteia și care nu necesită un Certificat de Căsătorie, dar Cununia Religioasă este cu totul altceva.
Logodna este un lucru, Cununia Civilă altceva, iar cea Religioasă la fel, acestea nu trebuie confundate.
Această Cununie Civilă are și ea un scop al ei, Statul fiind nevoit să verifice dacă există sau nu grad de rudenie între cei doi tineri înainte ca aceștia să formeze o familie împreună și a elimina orice eventuală tentativă a unei poligamii…
În concluzie, dacă până acum nu știați dacă este posibil sau nu acest lucru, ei bine, nu, nu este posibil să faceți Cununia Religioasă fără ca înainte să o faceți pe cea Civilă.