Nași de cununie – cunoscuți și drept „nuni”, aceștia sunt extrem de importanți în desfășurarea ceremoniei de căsătorie ce are loc în sfânta biserică, dar în același timp vor fi alături de miri pe parcursul întregii lor vieți, în calitate de părinți spirituali. În acest articol veți regăsi toate informațiile necesare pentru a vă decide mult mai ușor care sunt persoanele ideale pentru a vă fi nași de cununie. Veți vedea în funcție de ce anume să vă orientați atunci când vine vorba de această responsabilitate pe care o veți atribui celor care vă vor cununa.
Nașii de cununie au rolul de a se implica activ în ceremonia nupțială, dar misiunea lor nu se sfârșește odată cu încheierea nunții, ci, așa cum am precizat anterior, vor deveni o parte din familie, părinți spirituali ai mirilor. Iată, așadar, care sunt criteriile de care să țineți cont atunci când alegeți o pereche sau două de nași de cununie.
Cununia este un eveniment foarte important în viaţa unui bărbat şi a unei femei. Nașii de cununie sunt şi ei persoane esenţiale în desfășurarea acestui eveniment, dar nu numai.
Naşii de cununie sunt părinţii spirituali, cei care se presupune că vor fi alături de pereche atât în momentele frumoase, cât şi în cele mai grele. Pe lângă părinţi, naşii sunt şi ei persoanele la care mirii apelează de fiecare dată când lucrurile nu merg aşa cum trebuie. Acestea fiind spuse, este foarte important cum ne alegem naşii de cununie, iar această hotărâre nu trebuie luată în grabă. De cele mai multe ori, cei care sunt nași de cununie sunt și nașii de botez ai copiilor noștri.
Persoane potrivite pentru a fi naşi
În momentul în care ne căsătorim, pe lângă toate detaliile, trebuie să avem în vedere şi cheltuielile pe care o să le facem. Tocmai de aceea, mulţi tineri îşi aleg naşii de cununie în funcţie de veniturile lor, pentru a-şi asigura o parte din bani. Acesta este un lucru foarte neinspirat ca decizie pe termen lung, deoarece naşii de cununie au un rol foarte important în viaţa celor doi căsătoriţi. De aceea, ideal ar fi ca naşii de cununie să fie persoane foarte apropiate de cei doi miri. Cu toţii avem prieteni, aşa că ideal ar fi să îi alegem pe cei mai buni dintre aceştia pentru a ne fi naşi de cununie. Prietenii care au fost alături de noi la bine şi la rău de-a lungul anilor sunt cu siguranţă cele mai potrivite persoane care să ne sfătuiască atunci când avem nevoie și, implicit, pentru a fi nași de cununie.
Așadar, rolul de naşi de cununie li se potriveşte acestora, cu siguranţă. Dacă avem printre rude persoane care ne sunt şi prieteni, nu este exclus să îi alegem să ne fie naşi de cununie. Cel mai important lucru în momentul în care alegem persoanele care ne vor fi naşi de cununie este să nu ne gândim la partea financiară, ci doar la partea spirituală. Ştim cu toţii cât este de important să avem pe cineva alături de noi în momentele grele, dar şi cât de frumos este să avem persoane care să dorească să ne împărtășească bucuria cu adevărat.
Prietenii din copilărie
În afară de fraţii şi surorile de sânge, fiecare avem de-a lungul vieţii persoane atât de apropiate încât le considerăm parte din familie. Fie că le-am cunoscut pe stradă în timpul jocurilor copilăriei, fie că ne-au fost colegi de bancă în liceu, prietenii din copilărie sau adolescență sunt, de obicei, prieteni care vor rămâne alături de noi toată viaţa. Ei sunt cu siguranţă una dintre opțiunile cele mai inspirate atunci când vine vorba de alegerea naşilor de cununie. Pe lângă acestea, este frumos ca naşii de cununie să fie de o vârstă apropiată cu noi, pentru că, astfel, împărtășim acelaşi mod de gândire şi ne înţelegem reciproc.
Obiceiuri în care sunt implicați nașii la nuntă
O mulțime de miri din anumite regiuni ale țării încă mai țin cont de respectarea obiceiurilor. Conform tradiției, părinții spirituali trebuie să fie cunoscuți drept persoane cu suflet bun, care au o conduită demnă de urmat în cadrul societății. Religia ortodoxă impune două reguli în acest sens, și anume că nașii trebuie să fie căsătoriți, dar și de aceeași religie cu mirii, astfel încât să se permită desfășurarea ceremoniei nupțiale. De regulă, nașii se implică și în organizarea nunții, mai precis aleg sau îi ajută pe miri să aleagă modelul verighetelor, restaurantul sau salonul pentru petrecerea de nuntă sau alte asemenea situații unde își pot da cu părerea și, eventual, pot contribui financiar, dacă își permit, pentru a îi ajuta pe miri.
Dacă mireasa dorește, nașa o va ajuta să se decidă asupra rochiei și voalului, iar dacă aceasta alege să poarte voal, nașa este cea care i-l așază pe cap. Nașa ia parte și la obiceiul de gătire al miresei, iar la ieșirea din casă, nașa rupe deasupra capului ei o turtă. În cazul în care tatăl miresei nu este prezent sau nu are posibilitatea de a o conduce la altar pe mireasă, această sarcină îi revine nașului, urmând ca nașa să îl conducă pe mire. Tot nașii sunt și cei care țin lumânările, fiind poziționați de o parte și de cealaltă a mirilor. Lumânările ținute de nași reprezintă calea luminată pe care trebuie să o urmeze mirii. Aceștia așază mirilor verighetele pe degete și totodată ei sunt cei care, alături de preot le pun și le iau de pe cap cununiile. Nașii au mai multe atribuții, în funcție de zona unde are loc nunta. În privința aspectului financiar, rămâne la alegerea mirilor și nașilor cum împart cheltuielile. Cu toate acestea, cine dorește să urmeze tradiția trebuie să știe că de regulă nașii suportă cheltuiala pentru lumânări, voal, basma, buchetul miresei și al nașei, oglinda, turta, cununia religioasă și pe cea care se face la o săptămână după nuntă, drept binecuvântare a proaspetei familii…
Un alt lucru foarte important în momentul în care alegem naşii de cununie este să nu ţinem cont de părerea nimănui. Trebuie ca noi să fim mulţumiţi de alegerea noastră şi să fim siguri de faptul că oamenii pe care i-am dorit ca părinţi spirituali vor fi alături de noi tot timpul şi că vom avea mereu o relaţie specială.