Iată câteva sfaturi de urmat dacă vrei ca odată cu oficializarea relației voastre să aveți și un profit amețitor și costuri cât mai mici.
În zilele noastre, acest eveniment este transformat într-un business. Cel mai important eveniment din viața unei femei este nunta. Încă din copilărie, femeile visează la nunta perfectă. De cele mai multe ori, costurile pentru o nuntă de vis sunt extrem de ridicate, tinerii nu își gestionează cheltuielile eficient, ajungând să strângă sume foarte mici sau chiar nu se aleg cu nimic. Această problemă este ușor de evitat dacă cei doi viitori soți vor comunica eficient, dacă vor fi bine organizați și, nu în ultimul rând, calmi, pentru a putea găsi cea mai bună soluție.
- Planifică-ți nunta cu cel puțin un an înainte!
Ar fi bine să-ți planifici nunta din timp. Știm cu toții că, în zilele noastre, timpul a devenit dușmanul nostru numărul unu. Atunci când ești stresată sau presată de timp, există posibilitatea să nu mai gândești rațional, și astfel iei decizii dezavantajoase. O serie formata din alegeri nefaste poate avea un efect simțitor asupra bugetului vostru.
- Închiriază-ți rochia de mireasă!
Toate femeile vor ca în ziua nunții să fie în centrul atenției. De aceea, își vor căuta cea mai frumoasă rochie, vor proba zeci de rochii, pentru a putea face cea mai bună alegere. Închirierea rochiei de mireasă reprezintă un avantaj deosebit, deoarece achiziționarea acesteia este foarte costisitoare. Ar trebui să te gândești ca vei purta rochia doar o singură dată, deci închirierea ei reprezintă cea mai bună soluție. Astfel, vei economisi între 4000-5000 de lei.
- Alege cu atenție locația în care va avea loc marele eveniment!
Locația în care va avea loc marele eveniment nu trebuie să fie una exclusivistă. Astfel, vei avea parte de un meniu mai accesibil, putând economisi chiar și 6000 de lei.
Prețul meniurilor într-un restaurant de lux este aproape dublu decât într-un restaurant elegant, cochet, pe care îl poți înfrumuseța cu doar câteva aranjamente florale. În definitiv, omul sfințește locul! Dacă vei fi înconjurată de oameni minunați locul rămâne doar un detaliu.
- Muzica!
Cu siguranță, atmosfera de la nuntă joacă un rol important, dar nu trebuie să irosești prea mulți bani cu cei mai cunoscuți cântăreți sau artiști! Ar trebui să nu chemi mai mult de o formație pentru a întreține atmosfera.
- Cu cât ai mai mulți oameni, cu atât profitul va fi mai mare!
Invită cât mai mulți oameni, asigură-te că ei se simt bine și acordă fiecăruia puțină atenție.
- Organizează cununia civilă în aceeași zi cu nunta de la biserica astfel nu va trebui să ai două ținute! Și prăjiturile oricum le vei avea pregătite.
- Roagă-ți invitații să confirme prezența!
Acceptă sfaturile și ajutorul părinților, dacă vor să te scutească de anumite cheltuieli, nu ar trebui sa te opui…
Dacă vei urma aceste sfaturi, pe lângă o nuntă de vis, vei avea parte și de un profit consistent, care poate varia între 100.000-150.000 de lei.