7 greșeli pe care nu trebuie să le faci când îți alegi rochia de mireasă - Mireasa Perfecta.ro

7 greșeli pe care nu trebuie să le faci când îți alegi rochia de mireasă

0 Comments

Momentul când vei păși în fața altarului sau vei spune un „Da’’ convins va fi unul dintre cele mai frumoase din viața ta, de aceea trebuie să ai mare grijă ca totul să fie perfect, mai ales din punct de vedere al fizicului tău, să ai o rochie de care să fii mulțumită, la fel trebuie să fie și cu coafura și machiajul.

Printre cele mai întâlnite greșeli pe care le fac viitoarele mirese regăsim:

1. Investirea unei sume enorme în rochia de mireasă, rămânând ca mai târziu să nu mai aibă bani nici de strictul necesar.

2. Să o lași pe prietena ta cea mai bună să îți aleagă rochia de mireasă sau să îți lași rudele să facă acest lucru. Tu o vei îmbrăca, de aceea e mai bine să o alegi tu însăți, să îți fie pe placul tău, să nu te lași influențată, deoarece tu o vei purta în acel moment minunat, tu trebuie să fii mulțumită de alegerea făcută, să te simți bine în ea.

3. Să mergi cu „alaiul’’ după tine la magazine când îți cauți rochia – este mai bine să eviți acest lucru, cu toate că vei fi dornică să fii în centrul atenției. Acest lucru nu te va ajuta deloc, ba mai mult, te va împiedica să faci alegerea corectă, deoarece vei auzi mai multe păreri diferite, rămânând ca tu să fii și mai confuză, neștiind ce anume să alegi. E indicat să iei maximum două persoane de încredere, care te cunosc bine și despre care știi că sunt foarte sincere și dornice să te ajute cu adevărat.

rochie de mireasa urata

4. Nu îți achiziționa rochia prea devreme! Nu are niciun rost să o cumperi cu doi ani înainte. Mai mult ca sigur nu vei avea aceeași măsură. Mergi la cumpărături când simți într-adevăr că ai fi dornică să o faci și deții banii de care ai nevoie. În schimb, te poți gândi din timp la local, tema nunții, decor, rămânând ca modelul rochiei să fie în concordanță cu nunta în ansamblu.

5. Nu proba prea multe rochii decât dacă îți plac prea mult. Cu cât vei proba prea multe, cu atât vei fi mai în ceață, neștiind ce anume să alegi. Sunt numeroase mirese care își aleg rochia considerată „aleasa’’ lor, dar merg în căutarea altora, uitând de cea pe care o preferă din toată inima.

6. Nu te lăsa impresionată de reduceri. De cele mai multe ori, articolele vestimentare sunt probate de nenumărate ori de-a lungul timpului în magazin de alte fete, astfel, trebuie să ai mare grijă să nu dețină vreun defect.

7. Dacă te-ai hotărât asupra modelului, nu îți cumpăra o rochie ce are o altă mărime decât porți tu în mod obișnuit. Sunt numeroase femeile, care își achiziționează o rochie care să fie cu o mărime sau două mai mici fiind convinse că vor mai slăbi, dar de cele mai multe ori nu se întâmplă acest lucru, rămânând a fi modificată, fapt ce nu prea este indicat, deoarece de multe ori se pot produce greșeli, rămânând ca mai apoi să le pară rău de alegerea făcută…

Vizitează mai multe magazine, meditează asupra acestui aspect și fă tot posibilul să faci alegerea corectă!



Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.