Top 10 cele mai trăsnite idei pentru petrecerea „burlăciţelor” - Mireasa Perfecta.ro

Top 10 cele mai trăsnite idei pentru petrecerea „burlăciţelor”

0 Comments

Te-ai hotărât să te căsătorești şi vrei să organizezi o petrecere a „burlăciţelor” care să îţi rămână mereu în minte? Noi îţi oferim câteva idei originale despre ce ai putea face în ultimele zile în care mai eşti o femeie nemăritată.

10. Tu şi prietenele tale vă puteţi întâlni acasă la una dintre voi pentru a vă petrece seara gătind ceea ce vă place mai mult, timp în care să depănaţi amintiri pe care le-aţi trăit împreună. Puteţi chema şi persoane pe care nu le-aţi mai văzut de mult timp şi împreună să staţi toată noaptea de vorbă.

9. De cât timp nu te-ai mai plimbat în miezul nopţii, fără a avea o destinaţie anume? Ei bine, acum e momentul să faci asta alături de prietenele tale. Ia cu tine şi câteva sticle de vin pentru a destinde atmosfera. Cu siguranţă vei avea parte de o seară neobişnuită!

8. Alege o anumită temă şi organizează un bal mascat în care fiecare să poarte un costum. Căutaţi să fiţi cât mai originale şi optaţi pentru vestimentaţii prin care să ieşiţi în evidenţă.

7. O ieşire în club poate fi soluţia perfectă pentru petrecerea „burlăciţelor”. De aceea, profită şi distrează-te până dimineaţa alături de domnişoarele de onoare şi cele mai bune prietene. Pentru a ieşi în evidenţă, poţi adopta o ţinută sexy la care să adaugi şi voalul de mireasă.

6. Pentru că tot sunt la modă clipurile cu păreri, tu şi invitatele tale vă puteţi amuza filmându-vă în timp ce vorbiţi despre nunta care va avea loc sau despre foştii iubiţi ai viitorei mirese. Este o metodă amuzantă de a petrece timpul, iar după aceea puteţi arăta invitaţilor părticele din filmuleţ.

5. Shopping-ul este pasiunea oricărei femei. De aceea, daca petrecerea ta constă într-o sesiune de cumpărături la magazinele preferate, cu siguranţă propunerea nu va fi refuzată de nimeni. Probaţi cele mai trăsnite ţinute şi să nu vă mai uitaţi la preţ, măcar de data aceasta!

petrecerea burlăciţelor

4. Având în vedere că sunt ultimele tale zile de „burlăciţă”, o şedinţă foto care să amintească de aceste clipe poate fi un plan perfect de petrecere a unei zile. Poţi contacta un fotograf profesionist şi să-ţi chemi prietenele pentru a face împreună o grămadă de poze. Totul se poate transforma într-o distracţie pe cinste dacă lăsaţi deoparte inhibiţiile şi pozaţi cât mai natural. Cu siguranţă vă veţi aminti cu drag aceste momente atunci când veţi deschide albumul de fotografii!

3. Cumpără bilete la un concert unde cântă artiştii tăi preferaţi şi mergi alături de persoanele dragi ţie. Este un mod plăcut de a petrece o seară a „burlăciţelor”!

2. Surprinde-ţi prietenele şi invită-le pe neaşteptate într-o vacanţă de câteva zile într-un loc în care nu aţi mai fost până acum. Exploraţi întreaga zonă şi gândiți-vă să faceţi cele mai nebuneşti lucruri!

1. Ai avut vreodată curaj să sari cu paraşuta? Dacă nu, poţi încerca asta la petrecerea „burlăciţelor”…

În mod clar este unul dintre cele nebuneşti lucruri pe care le-ai putea face, însă senzaţia e unică, iar la final toate prietenele tale vor avea ce povesti!



Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.