Superstițiile legate de dragoste îți pot răspunde la cele mai frecvente întrebări legate de viața de cuplu. Cu ajutorul lor poți afla dacă vei avea o căsnicie lungă, când îți vei întâlni viitorul soț și când va avea loc nunta. În continuare îți vom prezenta unele dintre cele mai cunoscute astfel de superstiții.
Superstiții destinate femeilor singure
Dacă ai impresia că ești cea mai ghinionistă femeie și că nu îți vei întâlni niciodată marea dragoste, urmărește următoarele semne ce prevestesc întâlnirea unei persoane cu care îți vei împărți viața. Dacă visezi că faci baie cu spumă sau că te împiedici în timp ce urci scările înseamnă că dragostea vieții tale este foarte aproape.
Dacă ești încă singură, dar vrei să afli cum arată viitorul tău iubit și care va fi numele lui sau măcar inițiala, trebuie să urmezi anumiți pași pe care îi vom prezenta în continuare.
Pentru a putea visa prințul visurilor tale, trebuie să îți schimbi puțin rutina de dinainte de somn. Trebuie să dormi cu o oglindă sub pernă, să porți pijamaua pe dos, să freci tăblia patului cu coajă de lămâie, să numeri nouă stele, în fiecare seară, timp de nouă seri sau să îți perii părul de trei ori, iar în acest timp să te uiți în oglindă.
Pentru a afla inițiala numelui viitorului tău soț ai nevoie de un măr. Acesta trebuie decojit cu grijă, pentru a nu rupe coaja. Aruncă această coajă peste umărul stâng, cu mâna dreaptă. După aceea, uită-te la forma cojii de pe jos și încearcă să îți dai seama cu ce literă seamănă mai mult. Cu acea literă începe numele viitorului tău soț.
Mai există o variantă pentru a afla inițiala numelui alesului tău, tot cu ajutorul unui măr. Trebuie să rotești codița mărului în timp ce spui alfabetul, fiecărei rotații fiindu-i atribuită doar o literă. Litera la care codița s-a rupt este inițiala numelui alesului tău.
Câteva superstiții pentru cuplu
Trebuie să încetezi a-i mai critica pe bărbații care evită să sune înapoi după prima întâlnire. Există o superstiție modernă în folclorul american ce avertizează că dacă un bărbat tastează numărul de telefon al femeii la mai puțin de trei zile de la prima întâlnire, relația este compromisă.
Deci, nu trebuie să îți faci griji dacă nu ești sunată imediat după prima întâlnire. Cel mai indicat este să ai puțină răbdare, iar totul se va rezolva curând. Astfel, poate fără să vrea, bărbatul cu care te-ai întâlnit a salvat viitorul relației voastre.
În continuare, îți vom prezenta câteva superstiții care îți pot păzi relația de unele pericole
Nu te întâlni niciodată cu iubitul tău pe scări, iar atunci când vă aflați întâmplător în acest loc, să nu vă îmbrățișați și să nu vă sărutați. Se spune că acest lucru umbrește relația de certuri.
Dacă scrii un bilețel de dragoste cu o cerneală care nu este albastră, acesta este un semn rău ce prevestește o ceartă gravă sau o despărțire.
Dacă ai de gând să îi calci șosetele iubitului, acesta cu siguranță te va părăsi. Nu trebuie niciodată să îi faci cadou o pereche de mănuși și nici el ție broșe sau agrafe, aceste lucruri aducând ghinion pe tot parcursul relației. Pentru a anula ghinionul, se oferă o monedă de mici dimensiuni în schimbul cadourilor.
Atunci când scapi o foarfectă pe jos se spune că iubitul tău este infidel.
Ești curioasă dacă partenerul tău te va cere în căsătorie?
Leagă un inel de un fir de ață și ia o poză cu iubitul tău. Ține de fir în așa fel încât inelul să stea drept. Dacă ultimele mișcări ale inelului au fost în jurul axei sale, te vei căsători în curând și vei avea parte de o viață fericită. Dacă inelul s-a mișcat înainte și înapoi, șansele să fii cerută în căsătorie de către cel din poză sunt minime, iar dacă inelul se stabilizează imediat, cel mai bine ar fi să nu ai nicio speranță la vreo cerere din partea lui.
Dacă cineva trece cu mătura peste picioarele tale atunci când face curățenie, cu siguranță nu te vei căsători cu iubitul actual. Dacă nu ești sigură de sentimentele pe care le are iubitul pentru tine, roagă-l să îți gătească o supă. Dacă pune prea multă sare înseamnă că este îndrăgostit de tine peste măsură.
Superstiții legate de nuntă
Ghinionul din viitoarea căsnicie poate fi alungat prin aruncarea mai multor obiecte cum ar fi pantofi, orez sau buchete de flori.
Potrivit unei superstiții, dacă un bărbat ia unul dintre pantofii miresei și aruncă cu el spre ea, ghinionul va fi spulberat. Aruncatul cu buchetele de flori a apărut puțin mai târziu, deoarece la început mireasa arunca cu un pantof, iar cea care îl prindea se mărita prima. Cu orez se aruncă pentru a înlătura spiritele ce aduc gelozie în cuplu…
Cel mai indicat este ca cererile în căsătorie să aibă loc vineri seara, iar sâmbătă să fie anunțată cel puțin o persoană despre acest eveniment și nu exact după cerere.