Deși se spune ca dragostea durează doar trei ani, pentru multe vedete din România iubirea s-a sfârșit mult mai repede. Chiar dacă părea că au parte de o căsnicie fericită, se pare că nu totul a fost atât de roz, așa cum s-a văzut din exterior.
1. Toți am fost surprinși în anul 2007, atunci când Maria Marinescu a anunțat nunta cu Ion Ion Țiriac. Din cauza acestei grabe exagerate s-a iscat un adevărat subiect de presă ce a fost intens dezbătut în acea perioadă. La nuntă, Maria Marinescu nu a avut parte de o ținută extravagantă și nici de invitați cunoscuți, ceea ce putea da impresia unei iubiri sincere ce nu avea nevoie de manifestări ieșite din comun. Se pare că nu a fost chiar așa, deoarece după încheierea lunii de miere, aceștia dădeau deja semne de plictiseală, ceea ce a demonstrat că nunta nu a fost o decizie prea inspirată. După trei luni, aceștia au ajuns în fața judecătorului pentru pronunțarea divorțului. “Amândoi știam că nu e nimic pe termen lung. Cred că ne plictiseam amândoi”, a declarat Maria Marinescu în acel moment.
2. Teo Trandafir este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV, iar din acest motiv, toată țara a fost încântată în momentul în care a părut că și-a găsit sufletul pereche. Teo și rugbistul român stabilit în Franța au trăi o frumoasă poveste de dragoste chiar dacă s-au cunoscut pe Facebook. Putea vedea oricine cât de îndrăgostiți sunt cei doi și nimeni nu și-ar fi imaginat că nu vor îmbătrâni împreună. În 2012, în ziua în care Teo a împlinit vârsta de 44 de ani a avut loc fabuloasa nuntă, iar cei doi au radiat de fericire. După șase luni de la acest moment minunat, Constantin Iosef a părăsit domiciliul conjugal, iar cei doi au divorțat. Deși au fost nenumărate speculații, Teo Trandafir a decis să nu vorbească niciodată despre motivele separării.
3. Deși părea că nu există iubire mai mare ca a lor, nici căsnicia dintre Adelina Pestrițu și Liviu Vârciu nu a durat prea mult. Cei doi au rezistat împreună doar un an, iar divorțul a fost însoțit de nenumărate scandaluri și de multe mediatizări în presă. Adelina Pestrițu a pozat într-o revistă pentru adulți în rochie de mireasă, iar mediatizarea scandalului le-a adus amândurora o mulțime de contracte substanțiale. După o perioadă, cei doi au ajuns colegi la un post de televiziune, drumurile li s-au intersectat destul de des, iar presa de scandal a profitat de pe urma acestui fapt.
4. Fostul membru al trupei Sistem, Cici, se pare că nu a reușit să reziste prea mult într-o căsnicie. După ce s-a despărțit de Căprioara, Ciprian Rogojan a avut impresia că în sfârșit și-a întâlnit aleasa. Acesta a decis să meargă la altar alături de Ioana, iar la doar un an și trei luni de la ceremonie, cei doi au decis să pună punct relației. Ciprian Rogojan nu a vrut să îi îndeplinească dorința Ioanei de a se întoarce în America și de aceea drumurile celor doi s-au separat. Ioana a plecat singură și l-a lăsat pe Cici să își încerce norocul în continuare.
5. Deși Oana Zăvoranu și Pepe păreau cel mai solid cuplu din showbiz, despărțirea acestora a fost urmată de cel mai mare și agresiv scandal întâlnit vreodată. Relația dintre cei doi s-a încheiat din cauza Oanei. Aceasta l-a înșelat pe Pepe cu un bărbat mai tânăr, iar acest lucru s-a aflat și mediatizat în presa românească. Din momentul în care Pepe a aflat ce a făcut Oana, relațiile dintre ei s-au stricat complet. Cei doi nu au mai discutat absolut nimic, ci au avut parte doar de certuri în cadrul emisiunilor TV. Relația lor a demonstrat faptul că oricât de puternică ar fi iubirea într-un cuplu, în momentul în care unul calcă strâmb, totul se poate destrăma într-o secundă…