Pe lângă toate aspectele ce țin de organizarea nunții și aranjamentele principale, alegerea nașilor este unul dintre cele mai importante. Se pare că semnul de întrebare principal este cu privire la alegerea acestora, iar puține sunt persoanele care știu care este rolul lor la nuntă.
Aceștia mai sunt cunoscuți ca fiind și „părinții spirituali” și sunt cei care trebuie să fie cel mai bine pregătiți, atât spiritual, cât și financiar.
Iată care este rolul lor și ce sarcini le revin pe parcursul întregii nunți:
Nașa este alături de mireasă pentru a alege rochia ideală
Pe lângă domnișoarele de onoare, nașa este responsabilă de alegerea pe care o vei face atunci când vine vorba de rochia potrivită. Chiar și voalul trebuie ales tot în prezența acesteia.
Nașa trebuie să fie alături de tine când te pregătești, când îmbraci rochia de mireasă și te va însoți atunci când ieși din casă, respectând tradiția ruperii turtei deasupra capului tău.
Nașii vă vor însoți pentru a alege verighetele
Nașii au obligația de a vă însoți atunci când mergeți să vă alegeți verighetele pentru cununie și trebuie să vă ofere sfaturi pentru a face cea mai bună alegere.
Sunt cei care însoțesc și iau mireasa de acasă
Nașii de nuntă sunt cei care iau mireasa de acasă, după ce au luat și mirele alături de familia sa, și stau alături de ea până ce ajung la locația stării civile, respectiv cea a cununiei religioase, precum și la petrecerea de după.
Ambii pășesc alături de voi spre altar
Dacă din diverse motive nu poate fi tatăl tău cel care te va însoți spre altar, această sarcină revine nașului. La fel și în cazul mirelui, dacă nu va fi condus de către una dintre domnișoarele de onoare, nașa este următoarea pe listă în sarcina căreia revine acest lucru.
Sunt în „centrul atenției” la cununia religioasă
Aceștia vor sta alături de voi, unul în dreapta, iar celălalt în stânga, și vor ține lumânările care sunt simbolul luminii și a căii pe care urmează să pășiți împreună ca soț și soție. Lumânările vor fi alese și decorate de către aceștia, și sunt responsabili de achitarea slujbei religioase.
Odată finalizată cununia religioasă, aceștia sunt primii care ies din biserică, imediat după miri.
Nașul negociază recuperarea miresei
Odată ce mireasa a fost furată, nașul este cel care trebuie să „sară” să o recupereze. El este responsabil de toate negocierile ce se vor face cu „răpitorii”, pentru ca mirele să-și poată recupera mireasa.
Nașa este responsabilă de „spartul nunții”
Spre dimineață, când nunta se apropie de final, nașa trebuie să scoată voalul miresei și să-l așeze pe creștetul domnișoarei care va reuși să prindă buchetul aruncat de aceasta. Apoi va trebui să așeze o oglindă în fața „viitoarei mirese” pentru ca aceasta să vadă cum arată pentru prima oară în această postură.
Organizează slujba de binecuvântare
La termen de o săptămână după ce a avut loc nunta, nașii trebuie să meargă la biserică împreună cu proaspeții lor fini pentru a participa la slujba al cărei scop este acela de a binecuvânta proaspeții căsătoriți. Nu trebuie uitate nici lumânările de cununie, care vor fi decorate cu flori proaspete…
Relația pe care o aveți cu nașii de nuntă trebuie să fie una foarte strânsă, deoarece prezența lor este esențială atât la cununie, cât și în viața voastră de căsătoriți. Trebuie să fie persoane de încredere și pe al căror sprijin să știți că vă puteți baza oricând aveți nevoie.