Unul dintre cele mai bune locuri pe care le puteti alege pentru a petrece luna de miere este Tunisia, daca sunteti in cautare de putin din fiecare, cum se spune: desert si Africa, soare si statiuni cu plaje, istorie si cultura. Tunisia este o tara adorabila, poate ca nu cu atat de multe constraste precum Marocul sau tot atat de multe monumente precum Egiptul, dar cu siguranta ca este un loc mult mai sigur si confortabil pentru orice turist aflat in vacanta in aceasta zona. Tunisia este cel mai nordic stat al continentului Africa, se situeaza intre desertul Sahara si Marea Mediterana, si la o distanta de doar 140 kilometri de Sicilia.
Daca va hotarati sa alegeti ca destinatie pentru luna de miere Tunisia, atunci ar trebui sa va incepeti calatoria prin vizitarea capitalei, Tunis, unde se afla o piata imensa, in care veti gasi peste 2000 de magazine din care se poate cumpara aproape orice. De asemenea, Tunis gazduieste cateva dintre cele mai bune restaurante din Africa de Nord. Capitala Tunisiei este un oras cu o viata sociala grozava, pe care ar fi pacat sa nu il vizitati.
In Tunisia, ca si in alte parti ale regiunii, va puteti bucura de frumoasele ruine ale Romei si Cartaginei, foarte bine conservate. Un loc ideal pentru luna de miere in Tunisia este micul oras Sidi Bou Said, care merita din plin sa fie mentionat. Aflat la 20 kilometri nord-est de Tunis, pe malul Mediteranei, acest orasel este numit “micul paradis alb si albastru”, datorita caselor albe care imbina arhitectura araba cu cea andaluza, si culorii albastre a usilor si marii.
Pentru multii turisti care au vizitat aceasta tara magica, cea mai memorabila parte a vacantei a fost probabil alcatuita din vizitarea desertului si oazei. Tunisia are cateva deserturi remarcabile, intinderi imense de kilometri intregi de nisip, dar si lacuri in a caror oglinda se produc adevarate miraje. Rasariturile de soare sunt aici de o frumusete care te lasa mut de uimire, iar asta nu este tot, deoarece muntii stancosi incanta privirea intr-un mod incredibil. Si atunci, ce poate fi mai frumos decat o luna de miere in Tunisia?
Hotelurile sunt destul de bune, avand in vedere nivelul de trai al locuitorilor Tunisiei, mai ales in orasul Hammamet, in care exista zone rezidentiale grozave, ce adapostesc hoteluri de patru sau cinci stele, construite pentru turistii europeni…